Page 102 - Microsoft Word - CMA BOOK_2

Cultural Migration in Autobiography Grundtvig Partnerships 2009-2011

This project has been funded with support from the European Commission. This publication reflects the views only of the author, and the Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein.

e-mail: kszia@komesnet.com.pl http://cma.internetdsl.pl

102

Timişoara – Scriitori, migraţie şi autobiografii Gabriela Tucan

Mai întâi trebuie să spunem că formarea grupului a necesitat căutări îndelungate şi amănunţite. Ştiam că ne trebuiau imigranţi doritori să scrie despre ei înşişi şi despre experienţa imigrării. Deci, am început să căutăm familii de imigranţi. Oricât de mult ne-am străduit, n-am putut găsi mai pe nimeni care să se potrivească profilului, şi atunci am realizat că în România imigraţia înseamnă altceva. Într-adevăr, aici unii „imigranţi” sunt migranţi cu lucrul, alţii îşi schimbă mereu ţara, iar alţii vin aici să studieze şi se hotărăsc să rămână. Pentru cei mai mulţi, „imigraţia” sună ciudat şi de necrezut, întrucât nu se văd pe ei înşişi ca adevăraţi imigranţi. Din fericire, pentru ei migraţia nu este ireversibilă.

Şi aşa l-am găsit pe Bilal Abbas a cărui mamă s-a măritat în Sudan unde au locuit numai până Abbas a împlinit trei ani. Apoi, l-am găsit pe Ahmed din Egipt care a lucrat trei ani ca lector de arabă în Republica Moldova şi acum, în Timişoara. Mai apoi, Edwina Vochoţ de origine cehă care a călătorit mereu din România în Cehia, iar acum studiază în România. Următorul a fost Daniele Pantaleoni care a studiat română la universitate în Italia, aşa încât pentru el totul a început cu bursa la Timişoara, după care s-a decis să rămână. Daniele şi Jorje Gonzales din Spania sunt aici de aproape 15 ani, iar istoriile lor de „imigranţi” sunt foarte asemănătoare. Pentru ei, decizia de a rămâne aici a venit aproape natural, şi astfel România a devenit a doua lor casă. O altă scriitoare în grup este Natalie Lazăr al cărei tată român a părăsit România pentru Germania în anii 70, iar Natalie este acum aici să afle mai multe despre propria identitate şi despre originea tatălui şi bunicului ei.

Când am format grupul, am început întâlnirile de scriere o dată pe lună. Scriitura lor este o încercare de a-şi aminti originile şi de a-şi înţelege viaţa în România. Au pus cap la cap fragmente şi instantanee din experienţa celor două case, din faptul de a fi aici şi acolo, din amintirea prietenilor şi a familiei de aici şi de acolo. Treptat au devenit din ce în ce mai obişnuiţi cu tehnici de scriere literară, astfel încât viaţa lor pe hârtie a devenit probabil mai interesantă şi mult mai plăcută la ascultare. Sperăm că aceste prime fragmente vor fi doar începutul unei autobiografii despre cele mai preţioase amintiri şi despre cel mai personal mod de a face faţă imigrării.