Page 104 - Microsoft Word - CMA BOOK_2

Cultural Migration in Autobiography Grundtvig Partnerships 2009-2011

This project has been funded with support from the European Commission. This publication reflects the views only of the author, and the Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein.

e-mail: kszia@komesnet.com.pl http://cma.internetdsl.pl

104

Tunele din Madrid

Jorge Gonzales

Niciodată ca în acel tunel nu am mai simţit o beznă aşa de perfectă. Mi-era frică să avansez pentru că intuiam că în orice moment acel gol din faţa mea putea deveni un perete neprevăzut şi nici măcar nu aveam sprijinul tactil, pentru că pe pereţii laterali, plini de murdărie jilavă, nu puteam să mă sprijin întrucât noi ne aruncam în aceste aventuri în pauzele dintre ore şi nu puteam să ne întoarcem în clasă negri de noroi. În clasa a-IX-a aveam paisprezece ani şi a fost prima dată când am experimentat libertatea de a încerca senzaţii noi, fără impedimentele trasate de părinţii mei. Zona între şcoala noastră şi Ciudad Universitaria era o zonă atât de plină de vegetaţie încât acel prim an de libertate, în care nu eram obligaţi să rămânem în curtea şcolii în orele libere, a fost pentru mine prima probă că viaţa nu este o succesiune apatică de evenimente repetate. Doi colegi şi cu mine ne căţăram pe copaci, escaladam pereţii Muzeului Américii, săream gardurile acolo unde se putea pentru simpla plăcere de a descoperi ce se ascundea în spatele lor.

Aşa am descoperit tunelele, pe care, după prima tatonare în beznă, le-am explorat cu lanterne şi brichete, până am ajuns într-o zi la o clădire goală şi semipărăsită a Facultăţii de Medicină, într-un vechi laborator unde se adunau pe rafturi mostre de organe umane conservate în borcane de formol. Mai târziu am învăţat că acele tunele constituiseră prima linie în eroica apărare a Madridului când în 1936 cu Franco la porţile oraşului, madrilenii s-au încăpăţânat să nu-i cedeze, şi aşa a rămas, hârţuit în mod insuportabil, dar invincibil, până când, aproape trei ani mai târziu, generalul fascist a trebuit să cucerească restul Spaniei pentru a obliga capitala să treacă sub puterea lui. Eroii tunelelor nu se luptau, ca şi mine, cu posibilitatea unui perete care să-i oprească din drumul lor, ci cu un duşman care le-ar fi curmat vieţile fără milă.

Pentru mine a fost prima confruntare cu necunoscutul, fără a asculta strigătele părinţilor mei în spate (Jorge, pe acolo nu, e periculos!), experienţa pe care nu am uitat-o niciodată şi de care îmi amintesc de fiecare dată când intru cu maşina într-o ţară nouă, sau mă aventurez în explorarea unui oraş neconoscut, cuprins de o panică subtilă şi imperceptibilă, dar experimentând satisfacţia de a fi obligat să-mi pun la bătaie toate strategiile pentru a simţi încă o dată palpitaţiile faptului de a fi viu.