Page 106 - Microsoft Word - CMA BOOK_2

Cultural Migration in Autobiography Grundtvig Partnerships 2009-2011

This project has been funded with support from the European Commission. This publication reflects the views only of the author, and the Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein.

e-mail: kszia@komesnet.com.pl http://cma.internetdsl.pl

106

Am Amin şi prăjitura copilăriei

Ahmed Rashidi Hassan

M–am obişnuit să mă trezesc în weekend devreme cu gândul la prăjitură. Mă trezesc primul acasă, mă îmbrac foarte repede şi îi cer bani tatălui, şi mă grăbesc la Am Amin vânzătorul de prăjituri, întotdeauna aş fi vrut să ajung primul la Am Amin, dar nu reuşesc din păcate, nu ştiu de ce, mereu îl găsesc înconjurat de mulţi copii. El stă pe o piatră rotundă să fie mai înalt. Mereu se îmbracă în haine albe, cu un halat şi o pălărie înaltă albă. De la o distanţă mare aud gălăgia copiilor, voci amestecate, vă rog, Am Amin, eu sunt primul, dati-mi vă rog încă una, - vă rog ...vă rog – eu, vă rog …dati- mi restul, vă rog... mă apropii puţin atunci, mă atrage mirosul de vanilie ce mă face să zbor şi cad între copii, îmi aştept rândul cu nerădbare, mă uit la Am Amin prin vitrina rotundă. Îl văd tăind prăjituri din tava mare, se uită la copii cu ochii-i negri frumoşi şi zâmbeşte. Îi zăresc mai bine tenul creol şi zâmbetul care îi luminează faţa. Am auzit multe poveşti despre Am Amin; am auzit că s-a mutat în oraşul nostru de vreo şapte ani din cauza războiului, şi n-are nici copii, de aceea îi plac copiii foarte mult. Când vede un copil fără bani, îi dă prăjitură gratis. Pe scurt, era un om plăcut şi ciudat, nimeni nu ştia unde locuia, unde era casa lui. Apărea dimneaţa cu prăjituri şi dispărea imediat când termina. Nu ştia nimeni unde pregătea prăjiturile, nici unde se distra seara!

Într-o noapte vara n-am dormit nici un pic, am vrut să fiu primul copil la rând la Am Amin. Am ieşit din casă devreme la şase şi am fost primul copil pe stradă ...dar nu l-am găsit pe Am Amin! Mai târziu au venit şi copiii unul după altul, ca picăturile de ploaie. Am aşteptat pe stradă până după-amiază, dar n-a venit, nu ştiam unde să-l căutăm. După trei zile am aflat că s-a întors în oraşul de unde era pentru că razboiul s-a terminat.