Page 108 - Microsoft Word - CMA BOOK_2

Cultural Migration in Autobiography Grundtvig Partnerships 2009-2011

This project has been funded with support from the European Commission. This publication reflects the views only of the author, and the Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein.

e-mail: kszia@komesnet.com.pl http://cma.internetdsl.pl

108

Fuga

Natalie Lazăr

Îmi sprijin fruntea de geam. Afară plouă. Când trenul ia viteză, picături de ploaie cad pe diagonală şi taie peisajul şes în dungi. Azi-dimineață am vrut să fiu undeva departe – departe de universitate, de părinţi, de toate cele obişnuite. În secret am cumpărat un bilet „Hamburg - Den Haag”, care era următoarea plecare.

Trenul frânează. Am ajuns. În faţa gării, mă urc ca în transă în tramvai. Direcţia „Scheveningen“ spune placa albastră de deasupra şoferului. Stau în picioare. Nu privesc pe nimeni.

Sunt sigură: se vede un semn pe faţa mea, se simte fuga mea, sunt sigură. Sau de ce toată lumea îşi holbează ochii?

Cu fiecare staţie tramvaiul se goleşte. Oamenii ajung acasă, la cinci după-amiază.

Ca şi mine: ajung acasă de la universitate, ajung acasă de la şcoală: aşa a fost mereu. Nimic nu s-a schimbat.

Observ cum şoferul mă priveşte. Sunt convinsă că am un semn pe frunte.

Mă uit prin vagon. Nu ramâne nimeni în tramvai, capăt de linie. Roşesc şi cobor repede. El mă salută cu capul. Felinarele sclipesc, miroase a alge. Neaşteptat, întâlnirea îmi dă fiori în tot corpul: Marea Nordului. Atât de agitată n-am văzut-o niciodată. Mi se face frig, furtuna îmi smulge hainele. Incep să merg de-a lungul marginii de apă. Simt nisip in ochi. Nu văd. Simt o solitudine imensă.

Acum o lună mă invada senzaţia că pierd ceva, o senzaţia de plictiseală paralizantă, crescând din zi în zi şi transformându-se într-o solitudine letală.

Cred că aud un pescăruş. Simt ochii lui rapace, cinici.

“Nimic nu e nou, asta e problema!”, îi explic păsării, dintr-o dată cu voce tare, în caz că zboară lângă mine. Recunosc că nici eu nu ştiu de ce nu sunt mulţumită de viaţa mea. Talazul urlă mai tare. Aud un strigăt. Să fie pescăruşul, sper.

Brusc, mă opresc din mers: “Decepţionată! Asta e: decepţionată de mine! Că eu n-am putut să schimb nimic, eu n-am avut curajul să rup rutina.”

Vâjâitul vântului slăbeşte. Caut pescăruşul la orizont, văd numai noaptea care se leagănă liniştit pe valuri.