Page 110 - Microsoft Word - CMA BOOK_2

Cultural Migration in Autobiography Grundtvig Partnerships 2009-2011

This project has been funded with support from the European Commission. This publication reflects the views only of the author, and the Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein.

e-mail: kszia@komesnet.com.pl http://cma.internetdsl.pl

110

Olga

Daniele Pantaleoni

Între camerele situate la parter ale Căminului G4, una avea o faimă deosebită, era cuibul Doamnei Olga, administratoarea.

Încăperea puterii era luminată de o lampă din care se împrăştiau nişte raze slabe şi încărcate cu o nuanţă roşiatică care te făcea să crezi că ai intrat într-un restaurant chinezesc absurd şi prost amenajat. Camera cuprindea: un birou, o canapea, un frigider, un televizor color, un reşou, o oglindă. Privirea alunecă aproape automat la dreapta, către biroul care găzduia un teanc de hîrţoage, nişte poze înrămate, o ceaşcă de nes fierbinte şi o scrumieră plină ochi cu chiştoace de Snagov. Dincolo de acestă cortină fumigenă se detaşa o figură umană robustă, cu părul creţ, piept generos şi dinţi consumaţi precum ţigara care atârna din buzele ei: Doamna Administratoare Olga sau, pe scurt, Şefa! Înfăţişarea ei era un calc fidel al reputaţiei de care se bucura printre locuitorii din Căminul G4. Aceştia o considerau un fel de Muma Pădurii a Complexului studenţesc, o fiinţă cu o înaltă concentraţie de corupţie şi de reflexe securisto-comuniste care avea în mână destinul cazării multor studenţi şi tinere cadre didactice. Viitorul meu de locuitor al căminului nu depindea de Olga, deci puteam să am cu dânsa o relaţie puţin mai neserioasă. Când intram în biroul ei pentru a plăti chiria sau pentru a primi un telefon mi se părea că mă scufundam într-un film de Kusturica şi, în consecinţă, începeam să recit rolul meu. Mai în glumă, mai în serios, îi ceream o reducere, să o distrez poceam ceva cuvinte în limba română şi îi lăudam calităţile cafelei. Olga din când în când mă întreba dacă puteam să-i aduc din Italia lucruri ciudate precum: parfumuri, pampers pentru nepotul ei, cosmetice. Inevitabil răspundeam spunând că aveam să plec în Italia abia peste 3-4 luni şi cum s-ar fi descurcat nepoţelul atâtă vreme fără scutece? Sau dacă între timp dânsa primea o invitaţie la o petrecere, oare ar fi mers nemachiată? Olga comenta obrăzniciile mele bolborosind ceva şi apoi adăuga: „Auzi tu ce şmecher este italianul ăsta!”

M-am reîntâlnit cu Olga după câţiva ani, întâmplător, la un supermarket. Eu nu mai locuiam la G4 de mult. „Daniele, ce mai faci?”, m-a întrebat zâmbind. Din gura ei însă nu mai apăreau acele negre rămăşiţe stomatologice de odinioară, ci o sclipitoare proteză albă, rodul unei lungi şi obositoare cariere de Şefă.